zăpada foarte mare,
Și i-a cuprins pustiul
luminii din amurg,
Pâraiele-nghețate
pe dedesubt se scurg,
Uitând pentru o vreme
de-a lumii frământare.
În albul fără margini
nimic nu are viață,
La cerurile sterpe
din sobe urcă fum,
Nici vântul nu adie
și nimeni nu-i pe drum,
Dar frigul se-ntețește
punând pe toate gheață.
Drumarii mai așteaptă,
sub semn de întrebare
Pun vestea despre moarte
și-alunecări în gol,
Nu își găsesc motivul
de-a ține sub control
Stihiile naturii
și-a lumii preumblare.
Alunecă și pasul,
alunecă zăpada
Alunecă și norii
trecând pe sub lumini,
Știindu-și bine rostul,
de vestitori divini
Ai jocului de umbre,
ce-nlătură tăgada.
Pasul în ger troznește...
Și tot cu greu se vede
Cum urmele de viață
sub promoroacă pier
Făcând ușor dovada
că totu-i efemer
Oricât de multă-i munca
în care lumea crede.
E iarnă plină-n munte,
și multă-nzăpezire,
O iarnă ce arată
că mulți deloc n-o știu,
Și-arată că venirea-i,
devreme ori târziu
Nu-i doar o întmplare,
lipsită de menire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu