Convinsele controverse

Drumul mă duce dintr-un gând în altul,
Născând idei și renăscând idei,
Ca nu cumva să uit ce-nalt e-naltul
Convingerii lipsite de temei.

Prezise convergențe simultane
Devin pasaje atârnând de prag
Contrare unor pașnice canoane
Ce prin abstract dau strigăte-n vileag.

Crezuri caduce ies să dea năvală,
Când viața mă arată în răscruci,
Și, fără așteptări, cer socoteală
Reperelor iscate de năluci.

Readucând convinse controverse
Din amintirea lăzii de gunoi,
Îmi pun în minte opțiuni diverse
Prin cum se definește simplul doi.

Și-n calcule, de multe ori sumare,
Restu-mpărțirii-l uit, sau chiar îl neg,
Renuanțând instinctele primare
Dând rezultat cvasiconstant, întreg.

Așa-i mereu, un gând mă contrazice
Iar altul îmi răspunde-afirmativ,
Făcându-mă, în fel și chip, complice,
Sindromului de prag speculativ.

Prin convergențe fără de trăire
Se-așează ca răspuns un alt răspuns
Dând întrebării grabnică pornire
Înspre finalul ei, mereu ascuns.

Tocmai acolo, spre final, ca țintă
Ca mergător de drum mă regăsesc,
Înțelegând că drumu-mi reprezintă
Motivul meu prin datu-mi omenesc.